Fenomenul Andre Villas-Boas, ”the real Special One”!

Orice club din Premier League care descoperă vreun tânăr cu păr castaniu și trening albastru, vagabondând prin preajma terenurilor de antrenament ale echipei, ascunzându-se prin tufișuri, să se teamă. Astfel era prezentat în 2004, când Jose Mourinho l-a adus de la Porto, la Chelsea, împreună cu suita lui de specialiști organizați pe domenii. Al dracului, lusitanul ăsta! L-a prezentat pe ”mucosul suspect” ca fiind ”my eyes and years”.

Puștiul respectiv lucra zi și noapte la studierea adversarilor lui ”The Blues”. Întocmea dosare ce includea toate detaliile posibile despre viitorul oponent și descrierea până la măduvă a fiecărui jucător. Desigur, după ce îi spiona la antrenamente timp de o săptămână.

Totul a început pe când avea 16 ani. Nebun după fotbal, dar anticipându-și cariera de fotbalist ratat, i-a bătut la ușă lui Sir Bobby Robson. Vecini fiind – venerabilul maestru al lui Mourinho la vremea acea, pe când britanicul antrena Porto – i-a răspuns. L-a ascultat și a rămas uimit de cunoștințele puștiului despre fotbal și, mai ales, de pasiunea fără granițe a micului Andre. Ah, vorbea și engleza fluent! Ca să nu mai spunem că printre observațiile deplin argumentate ale lui Boas, pe care Robson le-a pus atunci în practică, a fost tocmai titularizarea lui Domingos Paciencia, actualul antrenor al Bragăi! N-a dat greș. Omul a ieșit golgheter atunci!

În fine. L-a ajutat să-și ia licența C UEFA, pentru antrenori, în Scoția, la doar 17 ani. Atunci a intrat în stafful său. Cu aceleași sarcini. A continuat apoi cu discipolul lui Robson, acest viitor “Special” Jose Mourinho, urmându-l apoi pe portughez la Chelsea și Inter.

La 33 de ani deja are un avans considerabil față de cel care s-a autointitulat ”The Special One”, cu intenția de a-și agasa adversarii. Va câștiga Cupa UEFA cu Porto. Jose a făcut-o la 40 de ani. A bătut deja toate recordurile stabilite de Mourinho în Liga Sagres: cele mai multe triumfuri consecutive, cele mai multe victorii, puncte, a ieșit campion cu 5 etape înainte, etc…

Și a jucat mai puțin fotbal decât maestrul său, care s-a lăsat din timp, pentru nu se face de râs. Mai precis, aproape deloc.

”Ascultă-mă Mihai, peste 10-20 de ani, totul va fi la riglă. Cine scapă un detaliu aparent insignifiant, va pierde meciul”. Astea sunt vorbele pe care Viorel Manteianu i le-a adresat secundului său de la Baia-Mare, în anii 80.

Gata, am intrat oficial în era antrenorilor intelectuali. Nu mai contează dacă ai fost primul l-a lovit bășica. 

Andre Villas-Boas. Rețineți numele. Vor curge râuri de cerneală și se vor sparge tastaturile de o să vă plictisiți de noul ”The Special One”. Oricum, priviți-l cu plăcere, la temperament e opus ”nebunului” din Setubal.

Cum a murit Dumnezeu

A nega totul este nihilism. A pretinde adevarul poate fi incadrat la dogmatism. S-a luat vreodata  in considerare, de-a lungul istoriei, o varianta de mijloc?

Din pacate am construit o realitate artificiala dupa bunul plac al subiectivismului. Interpretarea ne indeparteaza mereu de la esenta. Istoria omenirii a cunoscut, se pare, o permanenta indepartare de Adevar, care mereu a capatat alte si alte forme, date ca valori generale ale unei comunitati. Istoria gandirii umane e o epopee a felului in care ne-am complicat mereu existenta, neinvatand niciodata nimic. A raspuns mereu la impulsuri ieftine, venite din sentimente superficiale care au dus doar la atrocitati, in loc sa ascultam, simplu, muzica. Am construit, ca sa demolam. Ne-am gandit si ne-am razgandit intr-un carusel haotic, labirintic. Ne invartim in jurul cozii. Dumnezeul pe care l-am creat, ca un asa-zis dat, nu a existat niciodata. Pentru simplul fapt ca adevaratul El exista si subzista a priori oricarui gand. Daca l-am edificat vreodata pe cel veritabil – desi sunt extrem de sceptic, poate doar partial – acel el astazi a murit. Pentru simplul fapt ca El, cel unic, nu se schimba.

“Multe carti ar fi reusit sa fie mai clare daca nu si-ar fi dorit sa fie atat de clare”, Immanuel Kant

Să ucidem Islamul!? De ce?

Christiane Amanpour, de la ABC News, este, cel mai probabil, singurul ziarist ce a scăpat nevătămat intrând în mijlocul mulțimii învolburate și încetoșate. Totodată, e singurul reporter care a reușit să obțină un interviu exclusiv de la Hosni Mubarak. Ok, dar asta au relatat toate buletinele de știri.

Aflată în centrul gloatei furibunde, a purtat un dialog cu un vorbitor de engleză, sub privirile turbate ale celorlalți. ”Go away! We hate all the americans”, s-a răstit egipteanul, refuzând parcă să treacă la agresiuni fizice. ”But why do you hate me?”, a venit replica jurnalistei. ”Because you are American! We hate all the Americans”, a închis discuția egipteanul, pe fondul răcnetele manifestanților. Dar acum ne întoarcem cu 180 de grade. Facem nod.

În 1954 a luat ființă clubul Bilderberg. Această organizație neoficială, dar hotărâtă, nu mai reprezintă de mult un secret mondial. Doar țelurile sale au rămas globale. În fine, căutați pe google, pentru că vreau să intru în subiect. Întâlnirile celor 150 de membri au loc în Olanda, respectând tradiția primei întrevederi. Nu intrăm în detalii. S-au scris cărți, milioane de articole și eterne comentarii s-au realizat pe marginea acestui subiect. Băieții, cu toții elite în cele mai importante domenii ale vieții sociale, și-au tras site oficial, ofițer de presă, simulând chiar și o organizație ierarhică internă, tipizată, cu intenția de a părea cât mai credibili și mai transparenți. Ca și cum nu ar avea nimic de ascuns.

Felul în care se discută. Despre această realitate au curs râuri de cerneală. Despre deciziile care le iau în fiecare an, doar bănuiele, bazate pe intuiție. Cert e că clubul Bilderberg a părut sub egida ideii de a fi mai presus decât orice altă organizație ocultă, având în spate, oricum, cele mai puternice personalități ale lumii. Motorul grupării îl constituie cele trei principii de bază, pe scheletul cărora au pornit la drum: 1. Constituirea unui Guvern Mondial, 2. Formarea unei Armate Mondiale și 3. Crearea unei religii mondiale, de tip ”new age”. Pare dezirabilă ideea, ba chiar ideală. Ca un detaliu, după fiecare întrunire, Bilderberg emite comunicate fiecărui guvern de pe mapamond cu informându-i despre deciziile care le-au luat. Și nu îl trimit ca să fie trimis, stați liniștiți.

Am făcut nod și ne-am întors la arabi. Discutăm punctul trei. Oare vărsările de sânge din lumea arabă, există cu unicul scop de a îndepărta regimurile totalitare din zonă, de a intra cu forța pe piața arabă a marilor concerne europene și americane? Nu e suficient. Rețineți: Bilderberg, punctul trei!

Cum naiba să-l aplici dacă ei CRED. Cum naiba să-i modernizezi, dacă pentru ei modernizarea după modelul occidental înseamnă Iadul pe Pământ. Cum naiba să-i manipulezi, dacă ei în afară de Allah, nu au alt conducător și în afară de Muhammad nu recunosc altă forță pământeană? Cum naiba să-i conduci dacă nu le manevrezi mințile? În aceste condiții nu ai cum să le manipulezi gândurile și năzuințele. Și atunci faci înscenări, îi compromiți prin misiuni teroriste, regizate la Casa Albă, faci diversiuni, îi dezbini și îi rupi în două ca să se urască și între ei, dar faci ce faci și ei tot doar în Allah cred. Punctul trei le dă mari bătăi de cap grangurilor cu din clubul Bilderberg. Sutele de milioane de musulmani continuă să se roage necontenit și să se strângă anual la Mecca. Pare a fi ultimul bastion al Credinței Adevărate. Ultimul nemanipulat decât de Coran.

Noi întotdeauna suntem mai deștepți și ne ”modernizăm”. Suntem ”new age”, mother fucker! Apropo, am făcut nod. Nu am uitat. Și apropo, îl înțeleg pe acel egiptean care își striga ura aparent fără temei. Și eu în locul său îi uram pe americani din tot sufletul. Dar nu o fac, pentru îmi place hamburgerul, pun botul la fake-urile hollywoodiene, beau câteodată Coca-Cola și bag popcorn la cinema. Cred că sunt și new age! În mare, îmi alimentez zilnic iluziile și mă declar fericit. ”Cine suntem”, domnule Puric? Niște animale cu rațiune ce nu știu decât de foame.

Rahat pe băț pentru poporul român

Abnegația cu care opoziția lovește puterea e fără precedent. Cei mai înverșunați adversari ai lui Băsescu din rândul populației riscă să devină indiferenți. Abnegația asta prinde de multe ori forme patetice, alteori penibile. Fără substanță, fără pertinență. Totul începe de la scandal în sus! Au preluat agresivitatea băsescienilor. În fine… Miroase a disperare, într-o țară disperată, în care domină defetismul, frica, pesimismul, ca stări psihice. E haos. Pe verticală și orizontală. Si agresivitatea stupidă, tâmpă a opoziției riscă să aibă efect de bumerang. Pentru că e strigată în gura mare! Zilnic, minut cu minut… În România se strigă și atât. Tonul l-a dat Nicolae Ceaușescu, din balconul Comitetului Central. Astăzi, Piața Revoluției. Tot astăzi, se mai aud încă ecourile acelui proverbial ”aloo, aloo”…
Vă dorersc, dragi politicieni, o Arcă a lui Noe, cu Traian căpitan! Ucideți-vă acolo în urlete și behăituri prezindențiale și lăsati-ne pe noi în pace…

Cum se discută în România

Bănuiesc că toţi aţi sesizat o chestie specifică talk-show-urilor mioritice. Orice discuţie începe de la scandal în sus. Niciodată nu se discută pe fond, esenţa, nu se analizează, nu se explică. Mie, cetăţean al acestei ţări, nu mi se aduc lămuriri clare privind, de pildă, o nouă lege promulgată. Legea educaţie să zicem. Înainte de a evidenţa noutăţile actului normativ sau o dezbatere pe seama calităţii acesteia, ăştia  se blagoslovesc cu sudalme din greu. Şi dăi, şi dăi cu acuzele şi cu perversele, dar nimic despre legea în sine. Caterinci, declaraţii sforăitoare, demagogie, populism…. Astfel discută stimabilii caţavenci, de parcă noi şi restul lumii ar trebui de la sine să cunoaştem în profunzime conţinutul legii. Să-l visăm noaptea sau să participăm la şedinţele parlamentare. Nimic pentru cetăţeni. Nici măcar niscaiva lămuriri. Scandal să fie! Că-i bună, că nu-i bună, nu contează. Dacă eşti în opoziţie, zici că nu-i bună tată. Dacă eşti la putere, zici ciocu mic, că-i cea mai bestială lege din câte s-au dat. Reformatoare, revoluţionară! Asanează, remaniază, cum vreţi voi. E salvarea României, băi, tată! De ce? Că e mai bună ca precedenta, dată de ăialalţi, evident! Ce conţine? Ce îmbunătăţiri aduce? Ce avantaje avem noi, cetăţeni plătitori de taxe şi impozite, de legea votată şi promulgată de oamenii care, cică, conform dogmelor democratice, ne reprezintă domnule?! Naiba ştie. Discuţiile încep de la scandal în sus. Intră dreacu’ pe monitorul oficial şi citeşte, compară şi analizează! Cetăţean nedescurcăreţ care eşti tu… Ar fi culmea să stăm noi la TV să întoarcem legea pe toate părţile! Cui prodest? Mai ales pe criza asta!

PS: Talk-show-urile sportive? Asta-i bună! Există?

De ce nu-i înțeleg pe atei. Pe scurt.

Uneori stau și mă intreb cum naiba gândesc ateii? Ce visuri au? Cred în ceva? Iubesc oamenii? Sau diferă de la ateu la ateu? Cred că ultimul e răspunsul. Fiecare om e o conștiință diferită. Un spirit diferit. Totuși nu pot înțelege ceva. Trebuie să fugi după un vis, după o dorință arzătoare care îți cuprinde toate mădularele, ce o simți undeva în adâncul inimii tale și care nu o poți nega niciodată în interior. Toți marii cuceritori și tirani ai istoriei au avut niște inimi de copii, drapate într-un comportament de bestii. Știați că Napoleon citea și recitea plângând ”Suferințele tânărului Werther”, de Goethe? He, he, cine  știe despre ce e vorba să se minuneze acum. Alexandru Macedon, cel mai mare cuceritor din istorie, a cerut să fie înmormântat cu mânile scoase din sicriu. De ce? Să vadă posteritatea că nu mai are nimic. Oare ateii cu ce gânduri se duc? Cu niciun gând bănuiesc. Trist… Alexandru cel Mare s-a dus cu nimic, deși avea totul. Ce a lăsat în urmă e istorie… Crucea este un simbol. Este simbolul izbăvirii, al rezitenței, al victoriei spiritului, al fericirii. Prin suferință. Este simbolul sacrificiului. Nu e poveste spusă degeaba a cărei veridicitate trebuie atestată de oamenii de știință și istorici. Uite cum stricăm tot ce avem! Uite cum cercetăm prost, în loc să pătrundem. Lumina care o iei la înviere este un simbol. Ea nu există decât dacă-i dai tu viață. Ateii nu au niciun argument contra credinței. E ca și cum ai spune că Shakespeare nu avea dreptate. E o metaforă, dragilor! Ce e viața asta? Nimic spunea Cehov. Mai exact, spunea că omul e un nimic în lumea asta. A nu crede în nimic e negarea vieții. E cedare, lașitate, înfrângere, ipocrizie, obtuzitate. Mozart compunea piese pentru pian la vârsta de 5 ani. La 35 de ani s-a stins. Ultimele lui cuvinte au fost: ”Mă simt cuprins de muzică. Muzica este în mine”. Grecii au adus înțelepciunea, romanii au adus puterea. ”Creștinii ce au adus?”, a fost întrebarea personajului Marcus Vinicius, din colosalul Quo Vadis, adresată sfântului Petru. ”Iubirea”, a fost răspunsul.  De ce ne complicăm existența?

Mămăliga românească vs pizza napoletană sau noi ne jucăm. De-a mafioţii.

Care este diferenţa dintre mămăligă şi pizza? Prima e o reţetă simplă, fără complicaţii, ieftină şi foarte gustoasă pentru mulţi. Cealaltă a cucerit papilele gustative ale omenirii. Arta culinară italiană intră în patrimoniul UNESCO, altături de cea franceză. Arta culinară românească unde se încadrează? Noi ne îndopăm cu carne de porc. Suntem slinoşi, murim mai repede, mai puţin sănătoşi şi cu prea multe e-uri în dietă. Ei nu. Oare chiar atât de mult influenţează alimentaţia viaţa şi felul de a fi al oamenilor? Oare chiar suntem ceea ce mâncăm? Poate ce-i în burtă, e şi-n minte. Logic. Îţi hrăneşti şi creierul până la urmă. Hai că aberez…

Concret. Ne-am luat de ei ca de ultimii talibani frenetici din ultima garnizoană anti-occidentală din Afganistan. I-am făcut gunoieri. Normal, în mod voalat. Nu ne-am drapat nici dezgustul faţă de corupţia care domină cu tentaculele ei ancestrale un oraş bătrân, fostă colonie grecească. Grecii care ne-au dăruit cultura şi civilizaţia. Grecii şi romanii care ne-au indicat calea. Le savurăm filmele şi ne jucăm de-a mafioţii. Ne minţim. Ne jucăm. Cu viaţa, cu istoria. Cu lucruri care pretindem că le ştim, dar nu le percepem. Înţegeţi nuanţa? Mafia lor înseamnă tradiţie, realitate, stil de viaţă, efect al răutăţii care există în lume şi care va dispărea sau se va ameliora simţitor doar când păcatul uman se va volatiliza. Ei cred în ceea ce fac şi îşi asumă greutăţile. Ei se luptă cu propriile lor păcate. Bărbăteşte. Noi? Ei au o identitate indestructibilă.  Cine suntem noi ca să judecăm ceva ce este? Pur şi simplu. Prin valoarea ei intrinsecă. La rădăcinile italienilor mă refer. Uităm cine suntem. Trăim într-o zăluzeală beată şi inconştientă a mediocrităţii, ignoranţei şi lipsei de viziune şi profunzime, a lipsei culturii şi personalităţii. Mafia lor se explică, se vede, se ştie, se asumă. E stare de fapt. Găinăriile noastre bezmetice sunt tot stări de fapt. Oraşul şoc al groazei şi al crimei. Astfel a fost prezentat. Aş vrea să stau cocoţat pe Vezuviu, să privesc soarele cum se mijeşte la orizont până spre amurgul trandafiriu-sîngeriu, când părăseşte Napoli. O mare azură, limpede, nefardată, căreia îi vezi fundul. Aşa cum e el. Se expune. Deşi omerta încă mai funcţionează. Paradoxal! Nu joacă teatru. Şi un oraş trecut printr-o istorie a cuceririlor, a culturii, pasiunii, a patimei, a iubirii, a urii, a evenimentelor tulburi, dar cu o mare mereu limpede alături. Multe corăbii cu multe suflete au plecat din portul din Napolii de-a lungul veacurilor. Prea puţine au ajuns şi la noi. Dacă au făcut-o, totuşi, a fost o zădărnicie. Marea Neagră e învolburată şi nu ai ce să înţelegi. Nu ai ce vedea. Nu îşi arată fundul. Doar fardurile.

Noi ne jucăm. De-a mafioţii.

PS: Despre români nu se fac filme, doar ştiri.

Despre politică, credință și patriotism (scrisoarea întâi)

Dragă prietene,

Rândurile ce urmează sunt primele mele gânduri sincere către un bărbat în toată firea, scrupulos și justițiar, precum ești tu. Pentru că îți place sinceritatea, permite-mi să mă destăinui. Am să fac o introspecție a propriei conștiințe, pentru a înlătura toate posibilele bariere care ar putea sta în calea corspondenței noastre, care, sper, va fi una fructuoasă și de lungă durată!

Să încep cu trei aspecte care, vrem nu vrem, reprezintă terenul istoriei, un domeniu atât de ambiguu, de frumos și aflat într-o infinită dezbatere. Să știi, tovarăș al vieții mele, chiar și aceste rânduri fac parte din istorie. Dar să nu filosofăm. Primul ar fi politica. Ramura care conduce destinele analelor dintotdeauna, nu-i așa? Cred că nu ar fi rău dacă polticienii noștri s-ar pune pe citit ”Politica”, de Aristotel, discipolul lui Platon și, la rândul său, învățătorul lui Alexandru Macedon, pe vremea când ”colosul” era doar un puști. Cred, într-adevăr, că vechii greci le-au spus pe toate și în domeniul politicii. Însă, cei care au clădit istoria au zădărnicit mereu totul prin interpretarea, distorsionarea și prin prezentarea tendențioasă a mesajului prin care marii oameni ai acestei lumi s-au străduit să așeze omenirea în echilibru. Cei insidioși, rapace sau doar ușor de ispititit, venali sau doar iubitori de sinecuri, patriotarzi sau nepăsători de soarta propriului popor, ne-au colorat în negru destinele, mănați de nu-știu-ce imbold lăuntric. Chiar și astăzi ei rezistă mai bine și mai drepți ca niciodată și clănțăne zilnic pe micile ecrane, strâduindu-se să-și îmbrace propriul rahat într-o mantie cât mai albă, așteptând uralele plebei. Caligula și Nero au făcut același lucru! Până la un punct, istoria se repetă.

Știi ce le-aș spun eu acestor oratori emfatici și mediorcri? Le-aș sugera să termine mascarada cu stânga, centru sau dreapta. Să lase nuanțele și să caute dreptatea. Nu există stânga, centru sau dreapta și nu există nici extreme! Nu te ului! Sunt doar invențiile minților noastre dintotdeauna și etern divergente. Ale unor personalități care cred că dețin adevărul. Dar adevărul este unic și el nu îmbracă nicio formă. Este singurul lucru indivizibil, imuabil, veșnic… Doar oamenii se schimbă, stimate prietene. Și odată cu ei, concepțiile despre lume. Dacă nu există eșichiere politice, atunci care e soluția? Stiu că te întrebi. Soluția este calea cea dreaptă. Deicizia dreaptă, indiferent din partea cărei doctrine vine. Dar o guvernare de stânga-centru-dreapta cu mici puseuri extreme, care ar echilibra mereu balanța și unde s-ar lua mereu măsura adecvată, nu neapărat cea dictată de rațiuni scrise prin ”îndrumare” politice patetice și tendențioase, ar fi o utopie, nu-i așa? Până la răspunsul tău, aștept contraargumentele și perorațiile, în aparență, reci, pragmatice și realiste ale clănțănitorilor.

Să mă scuzi, era să uit de celelalte două aspecte ale propriei conștiințe. Ce cred despre credință și religie? Că nu există concepție sau ideologie religioasă ideală, ci doar un fir alb care leagă toate crezurile lumii. Pe acest fir alb stau înșirate iubirea, toleranța, concordia, pacea, iertatarea, prietenia, sacrificiul. Crucea este simbolul sacrificiului suprem, prietene. Sacrificiu pe care dacă fiecare dintre noi l-am face zilnic, într-o măsură mai mică sau mai mare, cerul ne-ar zâmbi. Suferim, pentru că suntem robii propriilor păcate. Iubim cu înflăcărare o concepție, ne luptăm pentru ea, vărsăm sânge pentru ea, ne urâm pentru ea. Și, în final, ne pretindem buni creștini, buni mulsulmani sau buni slujitori ai propriei religii. Pe când, mult mai simplu ar fi să ne iubim mai mult unii pe alții. Să luptăm cu înflăcărare pentru țara asta, pentru poporul ei, pentru familia noastră, pentru toleranță și bună-înțelegere… Sufletul uman are nevoie de o revoluție! Dar asta e tot o utopie, nu-i așa?

Ce cred despre țări, popoare și mentalități sociologice? Războiul de secesiune dintre 1861 și 1865 a dus la abolirea oficială a sclaviei, dar nu și l-a curmarea mentalitățiilor care au produs acel fenomen. Iubite prietene, nu există țări mai mari sau mai mici. Nu există popoare mai potente sau mai puțin potente. Nu există provincie și onorabili cetățeni ai capitalei. Există doar oameni mari și oameni mici. Și asta nu e o utopie.

Până la revedere, să auzim de bine!

Ecuație imposibil de rezolvat pentru mintea umană

Neciopliții sunt în centrul atenției.

Elitele sunt substituite subliminal de câte-o pereche de buci și de tâțe de plastic.

Instinctul lăcomiei e întotdeauna la discreția unor principii false ce-l drapează și-l creditează.

Fapt ce dă naștere pretinșilor erudiți, înțelepți sau intelectuali, care zăpăcesc și mai tare echilibrul normal.

Visele îndeplinite se vând la cinema.

Jertfa se condiționează.

Ajutorul se dă din frică de moarte sau milă.

Moartea unui suflet nu mai îngrijorează pe nimeni. Îl înlocuim imediat cu un principiu sau o idee.

Conducătorii buni își pulverizează calitățile într-un deșert al râvnei spre glorie și bani.

Sălășluiește un imbold lăuntric în noi toți, necunoscut, misterios, nebulos, care ne face să nu fim persoanele care am vrea să fim.

Care ne împinge spre disperare, deși, rareori, suntem copleșiți de un sentiment opus, care ne frânează căderea.

Ambele formând caracterul cu toate calitățile și defectele omului. Ambele inexplicabile, deși găsim motive pentru orice din cauza fricii de singurătate.

Viața e o luptă la două capete, între Bine și Rău.

Am profitat de-a lungul istoriei de ambele, anulându-le parțial.

Tocmai de aceea lipsește Adevărul din această ecuație.

Iată unicul și veritabilul mister al acestei lumi!

Cifra TREI (3)? Ochiul din mijlocul acestui triunchi are răspunsurile la toate?

Sfârșitul lumii în România

Ne vom așeza cu toții, ultimii cetățeni ai acestor minunate meleaguri, pe butucii ultimilor copaci tăiați. Ne vom apuca de tăiat frunze (veștejite după defrișarea arborilor) la câinii deja fripți la proțap. După care, vom trage o sfadă sănătoasă pe motiv că nu ne ajung foile naturale, dar nici maidanezii. În final, ne vom îmbăta cu apă rece din singurul râu rămas nesecat. Tot acolo, ne vom prăbuși cu toții într-un hohot de râs extrem de neaoș…